Curcubee magice

Pentru că în această perioadă cu multe provocări curcubeul a devenit simbolul speranței, am făcut și noi niște curcubee “magice”, foarte apreciate de copii. Ne-am amintit cum am văzut la mare mai multe curcubee după furtunile de vară., la fel cum ne dorim să “vedem” curcubeul și cerul senin și după pandemie. La final găsiți și un film cu procedeul 🙂

De ce avem nevoie?

Am făcut doua variante, una de curcubeu care urcă și una de curcubeu care se imprimă. Am folosit: șervetele, carioca în culorile curcubeului și o farfurie cu putină apă. Vă sugerez să aveți suficiente materiale pregătite, atât de apreciate au fost aceste activități încât Ilinca le-a făcut singură de vreo 3-4 ori pe fiecare, după ce le făcusem o dată împreună.

Cum procedam?

Pentru prima varianta, curcubeul care urcă: colorăm curcubeul cam de 2 cm înălțime, pe o bucată de șervețel mai lunga și îngustă cât să încapă cele 7 culori, nu ne nevoie sa mai rămână spațiu în laterale. Ținem șervețelul de sus, din partea necolorată și introducem curcubeul în apă. Veți vedea imediat cum culorile încep să urce de-a lungul șervețelului, datorită structurii lui absorbante 🙂

Pentru varianta cu imprimarea curcubeului am folosit un șervețel pe care l-am îndoit în două ca să obținem un pătrat (cât de cât). Pe o parte a șervețelului am desenat un curcubeu semicerc și am pliat bucata cealaltă de șervețel peste desen. Am lăsat să cadă șervețelul în farfuria cu apă și ne-am uitat cum se imprima curcubeul pe partea nedesenată a șervețelului.

Cam asta este tot. Distracție plăcută!

 

video

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *